Anca Maria Luminița, o croitoreasă româncă stabilită de zece ani în Forli, în Italia, a deschis recent un atelier de croitorie specializat în articole vestimentare personalizate.
Anca spune că pasiunea sa este cusutul, iar atelierul său poartă numele de „Felicità su misura” (Fericire pe măsură), potrivit Rotalianul.
Zona în care românca și-a deschis mica afacere a fost grav afectată de inundații, motiv pentru care mulți antreprenori au decis să închidă și să se mute, însă ea s-a încăpățânat să redea măcar o parte din viața de care se bucura înainte localitatea din Emilia Romagna.
„Multe magazine de aici s-au închis, și așa am decis să deschid afacerea pentru a ajuta la repopularea cartierului după tot ce s-a întâmplat cu inundațiile din luna mai”, a povestit ea.
Atelierul ei servește și ca punct de întâlnire pentru comunitate, oferind un spațiu de joacă și studiu pentru copiii săi, Davide și Jonathan. Astfel, mămica poate să îmbine munca cu timpul petrecut alături de familie, ceea ce este o adevărată realizare personală.
Un alt aspect deosebit al atelierului condus de Anca Maria este angajamentul său pentru reciclare și transformarea articolelor vestimentare, uitate prin dulapuri, în piese moderne.
„Mi-ar plăcea să dedic o zi pe săptămână acelor articole vestimentare de care uităm adesea, să le reajustăm și să le actualizăm. Reciclarea este, de asemenea, importantă, pentru că anumite țesături din trecut nu mai există”, a spus ea.
Înainte de a se apuca de croitorie, Anca Maria a lucrat în sectorul mobilei, iar apoi într-o fabrică de tricotaje.
Ea mărturisește acum că marele său vis este să devină un designer vestimentar de succes.
„Cusutul este pasiunea mea și sunt specializată în crearea de îmbrăcăminte, cum ar fi geci, pantaloni, paltoane. Aș dori să îmi creez propriul brand și linia mea personală”, a împărtășit femeia, potrivit sursei citate.
Anca Maria a mai adăugat că se concentrează pe crearea de îmbrăcăminte personalizată care să aducă bucurie și să celebreze unicitatea fiecărei persoane. De aici i-a venit și ideea numelui atelierului.
Sursa foto: forlitoday.it